Cea mai în vârstă călugăriță din lume transmite patru sfaturi omenirii. „În primul rând...”
Sora Frances Piscatella nu vorbește despre recorduri, ci despre sens. Cea mai în vârstă călugăriță din lume, potrivit Guinness World Records își spune povestea cu o simplitate dezarmantă. A traversat mai mult de un secol de schimbări, fără să își piardă echilibrul interior, chiar dacă un accident din copilărie a lăsat-o fără o parte a brațului stâng, marcându-i definitiv viața.

Obstacolul i-a complicat drumul, dar nu a descurajat-o și a continuat să insiste. Și-a dorit viața monahală, dar multe mănăstiri au refuzat-o din cauza handicapului. Momentul decisiv a venit la 17 ani, când un preot dominican i-a oferit șansa de a preda. Azi, are 113 ani și nu își mai numără demult anii și nici nu îi simte ca pe o povară.
O viață dedicată învățării și perseverenței
Originară din New York, călugărița dominicană este recunoscută de Guinness World Records drept cea mai vârstnică din lume, după ce și-a sărbătorit cea de-a 113-a aniversare. Sora Francis Domenici Piscatella s-a născut pe 20 aprilie 1913, în Long Island.
„Dumnezeu ne dă un anumit număr de ani de trăit, iar noi încercăm să trăim acei ani”, a spus călugărița pentru Fox 5 News.
„Am renunțat să-mi mai număr anii. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge la această vârstă.”
Sora Piscatella, membră a Sisters of St. Dominic of Amityville din 1931, și-a dedicat 94 de ani din viață slujirii Bisericii.
A predat în școli catolice și a fost profesoară la Colegiul Molloy timp de peste jumătate de secol.
Călugărița a pierdut o parte din brațul stâng la vârsta de 2 ani într-un accident, dar acest lucru nu a împiedicat-o să își urmeze vocația.
„A trebuit să le arăt că faptul că aveam un singur braț nu mă împiedica în niciun fel”
Pentru ea, predarea nu a fost niciodată un act unilateral. A considerat că un profesor autentic este, în același timp, un elev permanent.
Această deschidere către învățare continuă i-a definit stilul și i-a menținut mintea activă până la o vârstă înaintată.
Privind în urmă, nu își transformă viața într-un model idealizat. Refuză să ofere rețete de succes și nu pune accent pe longevitate ca performanță.
În cel mai recent dialog cu jurnaliștii, ea a transmis patru sfaturi pentru cei care își doresc o viață liniștită și vor să înțeleagă mai ușor sensul întâmplărilor și al oamenilor pe care îi întâlnesc.
Cele patru sfaturi ale călugăriței Frances Piscatella
În primul rând: nu lăsa obstacolele să te definească
Pierderea mâinii nu a devenit niciodată o identitate sau o limitare. În schimb, a devenit un fel de provocare interioară. După cum explică ea, a vrut să demonstreze că poate face orice ar putea face o persoană cu două mâini.
Această atitudine nu este doar persistență. Este un refuz mai profund de a accepta faptul că circumstanțele determină scopul vieții cuiva.
În al doilea rând: învață constant, chiar și atunci când predai
Relația ei cu cunoașterea nu a fost niciodată statică. Nu a predat dintr-o poziție de autoritate, ci printr-un proces de autoeducație. Această idee, că învățarea nu se termină niciodată, servește drept fundament nu doar pentru predare, ci și pentru o relație activă și vie cu lumea.
În al treilea rând: nu te lăsa prins în capcana vârstei
Expresia „Mă simt normală” pe care o folosește despre sine dezvăluie un mod de gândire care ocolește anxietatea obișnuită legată de timp. Nu numără anii, nu îi evaluează, nu îi compară. Îi lasă să existe, fără a-i lăsa să determine cum se simte.
În al patrulea rând: menține o relație vie cu ceilalți
Credința ei nu este abstractă. Ea continuă să se roage, adesea pentru oamenii care au murit. Ea crede că aceștia înțeleg ce înseamnă să trăiești și, într-un mod invizibil, continuă să ajute. Această atitudine nu este pur și simplu religioasă. Este o formă de conexiune continuă cu experiența celorlalți.
Ea își explică viața prin trei repere: credința, familia și norocul. În spatele acestor cuvinte simple se află însă o întreagă viziune asupra lumii: credința ca sprijin interior, familia ca legătură, iar norocul ca o formă de acceptare a neprevăzutului.


































